Într-o vreme
eram prins în rădăcinile materiei,
îmi lăsam gândirea speculativă în spirit,
în momentele de meditație adâncă
desțeleneam teritorii străine.

Aproape că lumea era o farsă
pe care o lăsam să aștepte
distilarea din lucruri.

Ochii mei detectau din priviri
cercurile în care se desfășoară lumina,
mă îmbrăcam în hlamida ei strălucitoare
din care mă nășteam ca un prinț
gata să-și dobândeacă cetatea
de pe versantul gândirii imanente.