Peste primăvară se cerne o zgură -
Frânturi de rămas bun
De la pământul ce și-a carbonizat buzele în soare.
Mai am în gură gustul de sânge a zborului.

În pupilele uscate și negre ca granitul
Se citește o rugă de ploaie.
Nici o picătură însă nu-și dorește
Să cadă pe țărâna
Din care nu mai răsare nimic.
O furtună de nisip alungă apa rătăcită
Într-o aroganță de autosuficiență.

Tăcerea pustietății țiuie în urechi.
Dacă nu asculți bine
Ai crede ca sufletul a amuțit în tihnă.
E o pauză liturgică
După sacrificiul ultimului cuvant?
E un acrobat nebun ce merge tiptil
De frica cuvântului ce-l poate răsturna?

Mă întreb astea din ochiul unui uragan de sticla.
Cioburi de oglinzi care îmi mai pastreaza reflecția.
Defilează în jurul meu priviri admirative și ingrozite.
În jurul meu ascutitul a făcut o horă.
Dansul lui nebun prevestește o sângerare.
Ruga a fost ascultată.
Va ploua!