Copil,cu mintea lui isteață,
Prin viața grea atunci s-a dus
Doar înainte, a ieșit din ceață
Spre răsărit ori spre apus.

Adolescent, cu mii idei în minte,
Tot nestatornic, s-a împrăștiat prin jur,
N-a mers pieziș, mereu tot înai
nte,
Scrutând infinitatea cu ochi de om matur.

Tânăr, ca mulți din lumea noastră,
Se răscula intern, simțea chinga ce-l ține,
A rupt-o și-a plecat spre zarea albastră
Ce e ca el - se-ntunecă, revine.

Un tânăr copt, statornicit, veți spune,
Dar el e tot pe drum și caută ceva
Din geana zilei și până ea apune,
Mereu, înfrigurat, până ce va afla.

Bărbat matur, cu primi arginți la tâmple,
Pe drum e înainte, nu crede-n înapoi,
Prea știutor, cunoaște ce mâine o să se-ntâmple,
Dacă-l vedeți, să-l întrebați și voi!

La jumătatea vieții, dar scormone-nainte
Culcușul lumii, îl bate-n lung și-n lat,
I s-au brăzdat pe frunte simțăminte,
Dar, de copil, comoara ce cată, n-a aflat.

Pe panta bătrâneții coboară-ncet, încet,
Fără baston ori sprijinit de altul,
Din când în când la tâmplă își duce un deget,
Meditativ, zâmbind, privind tăcut înaltul.

Iată-l bătrân, cu pletele cărunte,
Se duce-ncolo, încoace, oprind pe muritori,
Din sud în nord sau de la șes la munte
Tot merge, zâmbind, îți bagă-n trup fiori.

Da, a găsit, dar ce o fi el oare?!
Căci pare neschimbat, în hainele-i mărunte,
Dispare, ca un copil în dimineți cu soare
Apare iar; dar pletele-i cărunte?