jumătate de viață dusă
în oglindă cu jumătatea rămasă
să fi ajuns pe culmile acesteia așa de timpuriu
așezarea din urmă parcă nu-i a mea
copilul neastâmpărat cu zulufi negri pare a nu fi eu
nici ulițele drepte cu fântâni la răscruci nu seamănă a fi fost umblate de mine
pădurea de salcâmi culeasă de flori pare un tablou șters
ecourile nu mi se întorc

privesc panta și mă mir de cât drum am suit fără să mă plâng de greutăți
multă vreme singură
neabătuta mea cale înscrisă în Biblie

să însemne culmile o liniște totală pierderea unui timp îmbogățit cu amintiri
această imensă depărtare să fi fost rostul vieții mele

îmi odihnesc trupul învelit doar cu albastrul cerului
îmi cert visele așezate pe pleoape în genunchi ele nu cunosc decât calea dreptății

visez alb visez roșu visez albastru visez anormal de intens

teleportată în jumătatea de apoi refac suișul răsturnat în aceeași oglindă
ce ușor mă duc la vale și mă împuținez
eu cea care am stăvilit mârșăvia de a fi trăit intensitatea luminoasă a stelei căzătoare
într-o vatră părăsită mocnește încă savanta cenușă a morții
înghit fumul și mă înec