Ce poate face duhul ce cântă pentru-o clipă?
Pământul ține-n pântec mugurii înfloririi,
Frumosul se înalță-n ecouri și risipă,
Trecând a sa mireasmă se duce rătăcirii.

Instinctul îl absoarbe prin liră împlinirea,
'N oglinda rece-a lunii când doarme strălucirea,
Zâmbind ca soarele-n zăpezi nălucitoare,
Dar mor minuni din suflet, lumina rece doare.

În frigul alb se-'nalță ispite-n simbioză,
Când iarna din obrazul roz dă vești,
Cad stelele pe păr când preafrumoasă ești,
Dar mâine îți vei duce tărâmul în hipnoză.

Izvoare de miraje din viață ni se scurg,
De iarna nu mai simte, e-un tainic dramaturg!

05.ianuarie 2020