ploaia se zbate
pe caldarâm
iar vântul se-nvârte
prin vechiul salcâm

furtuna ia totul
din cerul curbat
şi sfarmă pământul
în zi de sabat

chiar timpul e rupt
din viaţa reală
si cade abrupt
peste ziua de smoală

şi lanuri de grâu
se răstoarnă pe glie
iar pietre de râu
merg la o sindrofie

pădurea se clatină
verde uscat
copacii se închină
cu capul plecat

totul se topeşte
în furnalul furtunii
natura clocoteşte
la marginea zgurii

oamenii lasă
munca cu lutul
aleargă spre casă
când îi strigă potopul

dar ce atâta zumzet?
ce,toate tresar
eu sunt doar un zâmbet
de tot,nu am habar

calc tot mai adânc
pământul dospit
căutând emisfere
ce încă nu s-au clădit