în tine trăiește poemul iubirii, alergi cu inima scoasă
spre infinit și puțin către mine,
spre dumnezeul lăuntric al cuvintelor
hârtia gemând de povară
am ochii scoși și aruncați acolo a beție
în crama poeziei servești la mese nemuritorii
din buzunare de eter îți plătesc asemănarea și chipul
cioplit a te închina la sine
îți ești propriul demiurg al păsării proprii
ce nu înalță ci adâncește zborul
cu tălpi de amor pășești pe asfaltul unui vis
înfipt pe jumătate în mine,
în lectura hieroglifelor zării departele îmi curge în interior,
cu inima scoasă alerg
spre poemul din tine