un ecran imens în care ne privim fețele albe

fără discriminare

un ecran în care însuși soarele se cufundă

în ceață și scrum

ca o țigară pe care ai lăsat-o să ardă


stai la un geam undeva sus

într-un bloc părăsit

și ți se pare ca între tine și aer este ceva care

te apără


esti simplă ca iluzia aceasta

în care pașii ti se afundă grei în lutul galben al pământului

stai învelită ca un șal pe corpul bunicii

nu mai simți frica


pe ecran apare chipul ei și te mângâie

această imagine


deși știi că totul în jur nu e decât materie întunecată

nu simți puterea ei


dar e asemenea unui cuțit pe care dansezi

îți imaginezi lucruri


becuri stinse în noaptea adâncă

drumuri de lut printre cartierele părăsite


tu și cu bunica ta îngropate în același pământ negru


murmurând psalmii pe care cineva îi scrie cu roșu

pe ecranul gigantic.