Vin astăzi groparii să-mi bată la poartă,
îi văd peste garduri în șirul cernit
și fața de masă e-o față de moartă,
și eu parcă put a preamort fericit.

Mă-nfașă pereții, am varul în sânge,
la mine se uită o cruce râzând
și-n piept, ca o pâine, tot râsul se frânge,
nimic nu-mi rămâne nici morții să-i vând.

Doar caii mei liberi, uitați de-o vecie,
mi-ascultă urlatul de înjunghiat,
iar tropotul lor de departe mă-nvie
mă-ndeamnă să încă tresar, să mă zbat.

Și plec iar departe, cuțitul în rană
îmi crește ca floarea-n pământul de flori,
mă duc să-mi prind locul o dată-ntr-o strană
și-apoi tot la dracu` de restul de ori.