Deunăzi un grup de necunoscuți
plimbați într-un exercițiu literar
pe nicăieri - precum Stamate -
se hlizeau cu puterile lor fantasmatice
la clădirea din centrul pieții
de niciunde (aviz amatorilor)
tăvălindu-se în râsul lor de ființe
divine ca frunzele rumene în iarbă
între toamnă și iarnă.
Apoi au deschis o ieșire prin cer
către lumea în care urma să fie trimiși,
când încremeniți de exactitatea liniilor
nu au mai știut cui să-i spună pe șleau
că ei nu vor între tristețile noastre
degeaba...
Am uitat să vă spun că în locurile alea
necunoscuții ăștia nu aveau timp să moară...
De acolo nu aveai unde să pleci, doar
să rămâi cu eternitatea în piața veselă
unde desenele antice de care ne speriem
sunt doar animăluțe în cuști bidimensionale
pe care ești învățat să nu le hrănești printre gratii,
așa cum facem noi cei de aici.