când a apărut adoratul, plăcutul și-a pierdut din forță,
de când s-a introdus grija, inima nu mai e ce-a fost:
se va implementa postsentimentul și va fi bine,
mai bine chiar decât a fost după ce am reușit
să adorm fără să-mi fie frică de moarte;
pozele cu mâncare și pisici, toate selfie-urile
ne fac stăpâni ai inelelor, mici prinți –
chiar și întunericul trece, cuvintele doar ne încurcă

pentru că încă mai vreau, deși sunt fericit și sunt trist
fără nicio îndoială, exact cum a fost atunci
când ți-am spus că poți să te odihnești, ai luptat destul,
o să car eu de-acum iubirea pentru amândoi și
după trei ore ai dispărut și mi-am înțeles egoismul –
iată, încă mai vreau să trăiești peste tot

va fi mai bine, mașinile deja ne cuprind silențioase,
oamenii devin poveștile care ar trebui să fie,
nu va mai fi nevoie să aleg între furie și dragoste:
orb și puternic deopotrivă, voi fi asemenea lor –
iar asta, așa cum se întâmplă și cu moartea ta,
începe să fie un fel de eternitate liniștitoare