agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ Why falling (December)
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-08-23 | [This text should be read in romana] |
Iar mă-ntorc la tine,Doamne,trist,cu viața-mi efemeră,
Mult mai înțelept în gânduri când cobor spre înserare, Stând cu viața-n fața morții,la cea din urmă frontieră, Peste frunte mi se-așterne drumul spre iluminare. Simt în trup eternitatea care-nvăluie-a mea minte, De primejdiile lumii numai moartea mă desparte, Cerul vreau să-mi fie-alături, ca să-l port peste veșminte , Ca o mantie albastră întinsă dincolo de moarte. Mă văd mai bătrân ca timpul și știu drumul unde duce, Moartea-o simt în măreție,coasa învârtind prin vreme, Un cuvânt aș vrea din ceruri,spus, încet,de-mbărbătare Și o mână-abia zărită,printre nori,ca să mă cheme. Mă găsesc în multe gânduri care-mi sunt tot mai străine Cu trăiri întâmplătoare încolțite-n mintea-mi-seră, Rând pe rând apoi ucise fără ură sau regrete, Iar mă-ntorc la tine,Doamne,trist,cu viața-mi efemeră. Uit de toate câte-n lume și iluzii de-am avut, Sufletul încerc să-l curăț,ca în ceasul cel din urmă Să fiu limpede ca cerul când se-așează peste ape Și-n nisipu-adus de gânduri mintea mea în el tot scurmă. Sper că voi găsi un altul, rătăcit printre iluzii, Să reziste dârz în toate în armura-mi lucitoare Și în fața clipei triste să fiu veșnic ca un munte, Mult mai înțelept în gânduri când cobor spre înserare. Azi primesc iluminarea-n coborârea de pe cruce Sufletul îl simt mai liber și trecut peste capcane Iar privirea peste creste mă salvează din tristețe Cum se-nalță dintre valuri o corabie-n oceane. Este visul care-mi umflă pânzele,chiar zdrențuite, Pe catarg se-așează luna ca pe-un raft de etajeră, Tot mai retrăiesc iluzii coborâte-n nopți de veghe, Stând cu viața-n fața morții,la cea din urmă frontieră. Îmi trăiesc pe clipe viața câte nu mi-au încăput, N-am avut destulă minte să le țin pe toate-aproape, M-au rănit multe nimicuri dar nu am avut curajul Să le-arunc salvându-mi viața din tulburătoare ape. Multe-au poposit în suflet,altele nu-și găseau rostul, N-am știut să-aleg în palme grâul de neghini amare, Mi-am vândut multe iluzii până-n clipa-n care somnul Peste frunte mi se-așterne drumul spre iluminare. Sfârtecat de gânduri negre pentru ce n-am împlinit, M-aș întoarce peste vreme în fotoliul de speranțe, Aș găsi în grai cuvântul dacă-ar fi ca să mă apăr De eșecul din iluzii mers cu ele în instanțe, Martor fiindu-mi inorogul pe câmpii purtat de frâu, Poposind în paradisul povestit de-un sfânt părinte, Pe câmpii care din ceruri curge-o veșică lumină, Simt în trup eternitatea care-nvăluie-a mea minte. Le-am lăsat pierdute-n lume ca frunze pe fluvii duse, Gânduri multe-mprăștiate prin pierdutele sertare, Le simțeam cum printre clipe se duceau cum pierzi nisipul Printre degetele mâinii după nopțile amare. Timpul curge în clepsidre într-un fir cu clipe triste, Prin amurguri înroșite cerul toamnei îl împarte, Pe câmpiile visate voi păși peste o vreme, De primejdiile lumii numai moartea mă desparte. Mă vedeam că sunt în norul peste muntele albit, Să ating cu mâna Luna ,ca-ntr-un basm cu Făt-Frumos, Să-i șterg lacrima din pleoape când pe fața ei stă norul Și cu părul ei de aur să-mi scot sufletul să-l cos. Simt răcoare peste frunte și prin păr bate Zefirul, Cade-o veșnică lumină pe grădina de morminte Și din apele Uitării beau un strop să uit durerea, Cerul vreau să-mi fie-alături ca să-l port peste veșminte. Răsărind în multe gânduri din cuvintele nespuse, Tot plecat prin anotimpuri și privind la păsări zborul, M-am lăsat dus de iluzii că-aș putea să plec cu ele Și să-ating nemărginirea cum atinge gândul norul. Pe câmpiile visate unde-i veșnic primăvară Și-unde-i ziuă după ziuă și nimic nu le desparte, Voi trăi eternitatea și pe pleoapa-mi va fi cerul, Ca o mantie albastră întinsă dincolo de moarte. Mă văd mai bătrân ca timpul și știu drumul unde duce, Uit de toate câte-n lume și iluzii de-am avut, Azi primesc iluminarea-n coborârea de pe cruce, Îmi trăiesc pe clipe viața câte nu mi-au încăput. Sfârtecat de gânduri negre pentru ce n-am împlinit, Le-am lăsat pierdute-n lume, ca frunze pe fluvii duse, Mă vedeam că sunt în norul peste muntele albit, Răsărind în multe gânduri din cuvintele nespuse. Ca o mantie albastră întinsă dincolo de moarte, Cerul vreau să-mi fie-alături, ca să-l port peste veșminte , De primejdiile lumii numai moartea mă desparte, Simt în trup eternitatea care-nvăluie-a mea minte. Peste frunte îmi așterne drumul spre iluminare, Stând cu viața-n fața morții,la cea din urmă frontieră, Mult mai înțelept în gânduri când cobor spre înserare, Iar mă-ntorc la tine,Doamne,trist,cu viața-mi efemeră. George Nica |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy