Tristă vreme se așterne
Peste pleoapa-mi obosită
Dinspre cer,încet,se cerne
O lumină amorțită.
Să-mi refuz a mea trăire
Se întâmplă-ades în gâduri,
În demiurgică răpire
Zile,nopți ,trecură rânduri.

Mi-e lehamite de toate,
Orice scriu nu mă împacă,
La-ntrebările ingrate
Gura-n ele se îneacă.
E dovada că în mine
Gândul meu nu mai discerne,
Pe trăirile străine străine
Tristă vreme se așterne.

Câte-n lume m-au cuprins,
Înțepară a mea frunte,
Multe-au fost de neânvins
Printre grijile mărunte.
Și în curgerea de ore,
În cetatea-mi năruită,
Trec iluzii incolore
Peste pleoapa-mi adormită.

Zac în urmă aruncate
Zile,nopți câte trecură,
Fiind de-o patimă mânate
Se întorc pline de ură
Să strivească azi,în mine,
Visul meu în vieți eterne
Care-n zilele-mi senine
Dinspre cer ,încet se cerne.

Neștiute-n necuprins
Mor în ochii-mi mii de stele,
Toate sunt de neatins
Ca iluziile mele.
Și sfârșirea care-o-aștept,
Într-o vineri plumbuită,
Îmi va cade grea pe piept
O lumină amorțită.

Viața mea necunoscută
Plină este de-ntrebări,
Și mereu e străbătută
De întoarse remușcări.
Timpul tot, acum îmi pare
Că e pură amăgire
Și-am dovada ,ca atare,
Să-mi refuz a mea trăire.

De-astă lume mă desparte
O grăbire pusă-n toate,
Pătimirile-mi deșarte
Vor fi mâine măturate.
Și-n tăcerea care-așează
Peste gol înguste scânduri,
Să-mi țin mintea pururi trează
Se întâmplă-ades în gânduri.

Parcă-o mână nevăzută
Mă atinge peste tâmple,
Noaptea-mi pare cam tăcută
Pentru câte-or să se-ntâmple.
Și în rostul lor de veacuri
Trec urmând a lor menire
Migratoare peste lacuri
În demiurgică răpire.

Mă impinge mai departe
Răzbunarea unei clipe,
Doar oglinzile nesparte
Mă renasc dintre ispite.
În această amagire
Mă simt singur în rotunduri
Chiar de-am pus împotrivire,
Zile,nopți trecură-n rânduri.

Mi-e lehamite de toate
Câte-n lume m-au cuprins,
Zac prin lume aruncate
Neștiute-n necuprins.
Viața mea necunoscută
De-astă lume mă desparte
Parcă-o mână nevăzută
Mă împinge mai departe.

Zile,nopți trecură-n rânduri
În demiurgică răpire,
Se întămplă-ades în gânduri
Să refuz a mea trăire.
O lumină amorțită
Dinspre cer,încet, se cerne
Și pe pleoapa-mi obosită
Tristă vreme se așterne.

Parcă-o mână nevăzută
Mă împinge mai departe,
Viața mea necunoscută
De-astă lume se desparte.
Și sădesc mereu în mine
Visul meu în vieți eterne
Care-n zilele senine
Peste mine se așterne.



George Nica