Nu e o luptă de gherilă
și nici ură deloc
rămasă-n urna cu cenușă,
nu e cale de întors și nici
ceva ce pot ierta,

pe strada îngustă
care se termină
într-o altă dimensiune
nici țipăt de om sau vreun lătrat de câine,
o liniște mistică sub care tremurăm,


nu e vreun viciu,
poate doar un mic fior
când te urmăresc prin sticla verzuie,
fumezi ceva și te uiți în gol,
știu că sunt unele foldere în mintea ta la care nu am acces și sunt ok cu asta,
îmi place cum ne delimitam unul de celălalt,
cum ne păstrăm individualitatea,

pe masa de lemn întunecat
arde o lumânare cu lavandă,
ochii mi se închid ușor,

spun în gând o rugăciune scurtă în care nu mai cred demult,
e cald, țânțarii se prind în plasă flămânzi, nu trece niciunul peste baricade,
sângele fierbe,

te aștept,
am pielea sărată și părul mirosind a shea și cocos,
tutun și planuri eșuate,

nu am nimic dar sunt gata să renunț la tot,
hai și provoacă un pic de haos
în vegetația mea interioară,
în deșertul acesta dezolant,
să se ridice nori de praf și sângele să mi se facă roz pudră.