E timpul pentru curaj acum.
Să abandonam tiparele monotone, maladive,
să spulberăm culcușul de fantezii de sub soare, să o lăsăm pe mami să plângă un pic și apoi să fie fericită pentru fericirea noastră.
O să ne doară, să știi. Ca un bandaj cu sânge închegat peste rană pe care trebuie să îl schimbi.
Vom strânge din dinți, vom încleșta pumnii,
vom zâmbi forțat.
Avionul va marca pentru noi  pe cer o nouă traiectorie. Pe o casetă  stereo, banda de smoala lucioasă va înregistra toată frica și entuziasmul nostru.
Și ne va fi bine.
Și lumea se va deschide din nou, marile capitale ale lumii le vom străbate în teniși și cu câte un rucsac în spate, low cost, airbnb, pachețele cu sandvișuri și dulciuri. Concerte stradale, galerii de artă, oameni colorați, insta-story-uri, timbre, magneți și cărți poștale.
Undeva acolo, într-un colțișor safe, pe un perete ca un altar scandinav, polaroide cu multe zâmbete și amintiri ca niște trofee, ca niște icoane.