tălpile mele
sunt ecouri desperecheate
din trecut îmi țipă pașii
cu amintiri crescendo
sunt statuia de sare evadată
din orașul cu un singur păcat
dacă aș putea plânge
Iertarea m-ar topi
noaptea mai visez și eu
ca oricare păcătos
un zahăr cubic sub limbă
ori răni vindecate
te mai visez uneori și pe tine
dar de pe Camino
nu oprește decât arareori cineva
și atunci doar să sângereze suflet

să nu privești și tu înapoi
iubito
presupun că Dumnezeu
mai are sare