și frunzele își plâng condiția pierdută în culoare
în toamnă se pierd odele iubirii
ca și castanele ce-n coajă-și lasă visul lor
căci numai moarte ele își urmează soarta
să lase-n urmă umbre ce nu mor

mi-s reci și visele și mângâierile uitate
pașii se poticnesc în amintiri ciobite
pe cerul gurii piere gustul vieții
și buzele tocesc uitări smerite
nume trecute-n calendarele tăcerii

regretele îmi bat la ușă
și vântul spulberă și ultima redută
e rece-n suflet și-n priviri trec stoluri, stoluri
la Marea Moartă valurile torc pe prag
și iată lungul drumului m-așteaptă