Nostalgia orașului,

paralizia de la apus,

râsul nervos în liftul cu multe oglinzi

pe care l-ai tot ascuns,

scenariul tragicomic

pe care ți l-ai imaginat pentru cineva

pe care l-ai urât,

pielea întinsă peste ce-a murit strălucește,

abandonul total între corpul lui

și-o geacă cu ținte,

endorfine, endorfine,

lacrimi dizolvând mascara,

rujul amestecat cu sângele care a țâșnit,

iubirea înverzind din peretele

de indiferență,

promite-mi, minte-mă un pic,

pe ringul înalt,

sub led-ul pâlpâind criptic,

cineva care seamănă cu tine

îmi spune că nu mă cunoaște,

greșește

și

chiar și-așa

în pumnul puternic, de super erou,

inima mea stă de bună-voie,

riscându-se mereu,

amăgindu-se.

da.