în lipsa vreunui foc nu există cenușă, pasărea să se ridice spre zbor
doar sub flăcăruia țigării, în scrum
viciul pasăre își zidește aripile
în piepturi mai e cenușă cât pentru o expirație,
zborul aerului patogen către văzduhul plin de covid al camerei,
în casă singurătatea îmi slăvește prezența

pe-afară frunza acoperă rușinea pământului,
păcătuise ieri cu ploaia, apa îi intrase în falus
acum tace, mahmur de amor
la o moarte să-și deschidă treaz pântecele a primi somnul neființă

în frigul adormirii curajului speranța face focul
cenușa se umple de păsări și oameni în așteptarea aripilor
pasărea să intre în om a da zbor tălpilor
pe asfaltul ca de cerneală fugind către poezia libertății

&

mă plictisesc în oglinda retrovizoare a timpului
n-am a povesti ieri de poveste
am trecut prin viață orb și surd la toată întâmplarea,
faptele mele trecute au gust de neaducere aminte
noaptea mă vizitează femei ce mi-au iubit sângele
visele acelea tac în cenușa rece