Cobor din pat ca dintr-o altă viață,
podeaua e rece și scârțâie,
casa asta toată țipă și scârțâie,
e un organism urban,
încerc să mă orientez în spațiul acesta nefamiliar,
mă privesc în oglinda iluminată slab,
imaginea chipului meu se suprapune peste alte chipuri care nu mai au puterea să mai iasă la suprafață,
mici submarine cu microexpresii, depresii.

Pe Lawn Lane câteva felinare se luptă cu bezna și ceața,
e așa ușor să te rătăcești,
să treci chiar într-o altă dimensiune,
pe strada lungă care coboară spre civilizație
nu e niciun pic de viață, nici măcar un animalut care să iasă de sub vreo mașină, să îți taie calea, să îl înjuri în gând.
Doar câteva măști de protecție și resturi de joint-uri aruncate la întâmplare,
aer pandemic,
lacăte pe ușile magazinelor,
manechine dezbrăcate în vitrine.

Asta e viața mea acum.
O alegere, o monedă aruncată în aer în care n-am crezut și noi schițe de viitor incerte, desenate în viteză.

Adaptează-te.