pe strada laminoarelor colț
cu paradisul pierdut tocmai
ne plimbam de mână când
din templul penticostal de lângă hala nouă
a ieșit puhoi de lume strigând fugiți
fugiți toate cele 7 peceți ale apocalipsei
au fost rupte și din 7 trâmbițe se aude
cum vine urgia peste noi ne-am oprit
și am cerut lămuriri voi nu vedeți că
valea plângerii s-a transformat în spital covid
au nu auziți cum creatorul
slăvit-fie-numele-lui-neștiut-de-nimeni
se întreabă dacă ce are început
nu trebuie să aibă și sfârșit și dacă veacul
pocăinței nu a expirat demult
în ochii celor din jur pâlpâia spaima și
spaima aprindea clădirile din jur orașul
tot ardea precum ierusalimul ceresc și din cer
cădea o ploaie de foc
ținându-ne de mână am fugit
prin fumul acelui timp de cenușă
umbrele noastre păreau două răvașe fluturând
la zidul plângerii atunci tu ai spus nu
nu pot să cred că toate poveștile
au fost spuse că toate zăpezile au fost ninse că
scrum e wallhala și bensalem și cetatea
soarelui și poveștile cu winetou dovadă
că totul are pe lângă sfârșit și un nou
început sunt uite urmele noastre
care duc spre aceeași poveste cu zăpezi cu
colinde cu copacul vieții care ne așteaptă
împodobit ca un pom de crăciun