frica aleargă în umbre, oamenii s-au făcut iepuri
li se naște curajul doar împușcați de sticlele cu temperaturi ridicate,
din sângele fiert în alcool
în cugete se aburesc ferestrele spre idee
gânduri neînsuflețite zac în șanțurile din materia cenușie,
pe-afară materia plânge de ger

beat lemn, ard în sobele pierderii de cunoștință
nici o frică nu-mi poate atinge întunericul
am tranșat iepurele din mine, l-am mâncat crud de-am făcut indigestie
oricum, important e că iepurele nu mai există
iar umbra mea sperie doar pe alții
ăia proști de s-au abținut de la ebrietate
și tremură-n trezia la realitatea cu moarte stindard
tot la pahar trag și-aceia, dar umplut cu zeama transpirațiilor de iepure
tot bându-și mințile, în diminețile cu speranța mahmuri după teamă

să joace un rol antic
în tot teatrul acesta Dumnezeu poartă mască,
de acoperământul pe gură Cuvântul Lui ajunge greu la oamenii iepuri
de acoperământul nasului nu mă miroase că beau

dumnezeu e o scenă de mântuire-n mormânt
acolo, femeie, iepurele tău îmi dă amor cu plus grade-n paharul Infinit
pe-afară-i suirea-n sicrie a frunzei și goi
ne arătăm în Eden
deși încă mai facem dragoste cu iepurele paznic la ușă

cititorule, aleargă cât te ține cărarea de-aici,
sub tratament de temperaturi ridicate de sticlă
te vei îmbolnăvi de sevrajul de frică