Unde te mai duci în prag de iarnă?
Ne separă crivăţul pe-alei
Iar copacii lumii te condamnă
Să rămâi în mugurii de tei

Te destrami pe geam ca o himeră,
Mâna mea te caută în ger
Să te prindă ca pe-o prizonieră
ÃŽn destinul nostru pasager

Aş fi vrut să fim iar printre primii
Dintre cei ce brazi împodobesc
Sau să facem semn viitorimii
Din livezi cu meri ce mai rodesc

Eu te-aÅŸ mai chema la funeralii
Când se frânge ultimul copac
Să lovim fatal toţi ţapinarii
La-nceputul ultimului veac

Unde pleci când lupii ne-nconjoară?
Te mai strig odată prin oglinzi
Când securea lumii mai doboară
Plopii zbuciumaţi şi suferinzi

Cel mai mult te vreau în prag de seară,
Te mai pot cât vetrele mai ard,
Te doresc în iarna nucleară
Sau rămâi în cetina de brad

Când tăcerea albă se coboară,
Cât pe plită mere se mai coc,
Stelele de gheaţă înfioară
Sânii tăi cu iz de busuioc