Nu am înțeles de ce poporul gajeu
scuipa din fundul curții pe sângele meu de mic
că eram țigan.

Lupta mea pentru a le fi egal
era purtată de apa Gangelui care șipotea gemând sub legende
de sângele meu de aceeași culoare
în timp ce un gajeu primea de la sine.

Am ajuns la porțile palatului
pe turnurile căruia flutura steagul verde-albastru
în mijlocul căruia ochiul lui Dumnezeu
privea îngăduitor prin butucul roții.

Țiganii m-au primit cu dușmănie
punându-mi sângele pe banca acuzaților.

Verdictul gajeu stătea față în față cu părerea staborului.

De atunci trec printre aceste furci
nevorbind rromani
pledând cuminte în limba gagiilor în fața Lui.

Roata de pe flamura verde-albastru se mișcă spre lumină
și nimic nu o poate opri
pentru că drumul ei nu are nevoie de asfalt.