pustiul unei dimineți
însorite de martie
în care praful strălucește
victorios
prin ungherele curățate temeinic
cu o zi în urmă
tristețea unei după-amiezi
înmiresmate de vară
când toți oamenii
pe care îi întâlnești
sunt mai fericiți decât tine
spaima serilor de octombrie
în care umbrele bibelourilor
par vârcolaci fumurii
disperarea nopților de iarnă
când amintirile curg prin artere
precum arsenicul
cine ar putea
să îți smulgă din inimă
aceste comori
din care se hrănește
himera necruțătoare a poeziei
pe care o adăpostești la sân
ca pe un șarpe cu pielea rece
și prețioasă