vântul iernii mă absoarbe din dorința de a stăpâni
persoana iubită
cu un soi de necinste
devin slab
în spate o turmă de elefanți își ridică picioarele
de parcă s-ar lupta cu lei de țărână
sau cu umbra negrului ce însoțește orice liber
în efortul de a coexista

sosirea primăverii îmi dă un gând
impulsiv
voi cunoaște oameni care nu sunt din lumea mea
armoniile vor fi răsturnate
precum apele de picioarele cailor ale căror intenții nu sunt reale

mă îndrăgostesc
primul
cu nervii întinși la maxim nu cad în capcana căldurii familiei
de sărbători
stau pe margine gata să culeg roadele unui timp închis în propriile limite
ceea ce mă face odios
universului

călătoriile sunt prost aspectate
precum multele miracole
înțeleg nevoia de singurătate a miilor de orfani
din cauza mijloacelor lipsite de semnificații

având în vedere faptul că nu sunt pretențios la mâncare
voi veni să te văd
când îmi săruți poeziile
precum o economie din vest ce-a reușit în lupta cu strada