nu te găsesc în amintirile mele

nu te anticipez

nu te caut


aici la mine s-a pornit înflorirea cireșilor
aproape ca întotdeauna de capul ei
cum și ninsorile din prima s-au făcut argintii
fără să trebuiască să treacă vreodată
prin sufletul răpus de boală

și lacul mi l-am ținut intim
în centrul metaforelor personale
atunci când din punctul de vedere al altuia
orice frumusețe era eronată

știi...
ziua aia pe terminate am luat-o drept simplă provocare
și mersul tău strâmb sadic strangulat deasupra femeii mele
fiecare grimasă ce s-a soldat cu trecerea temporară în rezervă
a vieții

când din răsputeri mă autosugestionam
că, DA, poate să se facă primăvară!

în ciuda verdictelor tale mă încăpățânam
să port pământul cu moartea la spate
cum și rochia mini cu umerii goi
aproape obsecenă aproape demodată

verile încorsetate în caniculă
pulsul înecat această umiditate extremă
cumva după tine venind ca în urma
inchizitorului de drumuri

în fine
mârâitul anarhic în care oricât m-am străduit n-am știut să identific
acea amprentă umană.