întorși de pe nicăieri
destrămăm metehnele-n fragmente de fulgere,
declonăm organele, celulele,
nimicim replicarea, sub pleoape, flori
pe morminte-mbrăcate-n roz, săpături oculare,
piramide-n orbite
adună lacrima singurătății fecunde,

***
inocența meditației pune aerul în mișcare,
poartă tremurul, smiorcăitul,
trezește tăcerea din sfințenia urletului de fiară,
la gândul: am putea opri suflarea-n orbite, voluptatea
osifică durerea într-un cârlig lacrimal, stăm
spânzurați,
plesniți de-ncruntare,

nebunia erosului reabilitează moartea
chiar
și-atunci când ne-ntoarcem de pe nicăieri
or renaștem din ruine, cârpiți
de
suferințe stângace