La soba inimii tale
Privind irisul tău înflorind.

Îmi spun:
„Precis nu a fost cerul niciodată atât de albastru”,
cu o maturitate blândă
iubind minunea care se naște.

„Ceea ce răsare și luminează
apune și întunecă”, spune experiența
slăvind-o cu suflet de copil.
„Pssst! Pssst!
Uiți mereu că răsare din nou!”

Pe scala minunilor materializate
Vin păsările și trec prin carnea ta
fără țipăt,
precum mugurii.
Cu urechea lipită de pământul pieptului tău
aud cum vine primăvara.