Cerul și-a trezit seninul
Dintr-un somn ca de copil,
Când un nor ca balerinul,
Alb, pufos și volatil,

S-a ascuns jenat de soare,
Care strălucea intens;
Și s-a dus fără culoare,
Nici nu știu în care sens.

Râul, migrator în vale,
Clipocește drăgălaș,
Iar în poticniri domoale,
Își spală un pieptăraș.

Și se duce, se revarsă
Printre stânci, ascunse căi,
Iară trena ușor stoarsă,
Spală trupuri lungi de văi.

Într-un hău, în pijamale,
Un bursuc morocănos,
Ceartă ciorile vocale
Căci i-au frânt visul frumos.

Se întinde în ușiță,
Cercetează bolta lent,
Noru-i doar o rămășiță,
Iar azuru-i opulent.

Trece vântul ca o boare,
Cu miresmele de nou,
Doi gândaci cu lungi picioare,
Dansează un bolerou.

”Doamne, ce frumos e-afară!”
Exclamă un pițigoi.
Doar din drag de primăvară,
Pun lirismul printre foi.