se clatină scaunul, scârțâie,
scâșnește sub povara trupului
mugurii vișinului par noduri ale unei frânghii nevăzute, traversând coroana

i-am străbătut încăperile de mii de ori în cele 333 de zile

Elon spune că lumea este un joc între alte tifle aruncate-n smoala Universului
dacă-i așa, nimic nu este relevant
nici măcar acest nod din palma mea mustind a verde,
nici umbrele crengilor desenând labirinturi pe gresie
am rupt mugurele, frânghia s-a scurtat cu un nod
trăiesc în lujerul acesta citadin
refuz