Bărcuțe doar, bărcuțe de hârtie,
Din câte-un suflet pustiit avan,
Plutesc cuvintele de jucărie
Cu pixul scrise doar din an în an.

Bieți oameni – visul ni-l ascundem printre slove,
Cu scrisul tremurat și greu lizibil,
Nu are importanță că nu-s strofe,
Căci oricum sensul lor e indicibil.

Cuvintele nu sunt doar nori și vânturi,
Când apa, prin vâltoare, le răstoarnă,
Bărcuțe mici, legate de pământuri,
Ni-s vorbele și vară dar și iarnă.

Deși să scrii doar ceea ce rimează
Pare să fie vană nebunie,
Noi știm că orice sens se perimează
Și haina vorbelor e-a lor regie.

Așa precum un om ne e mai drag
Cu-aceleași job, mașină, atitudini,
Cuvintele la alte vorbe trag
Când în auz apar similitudini.

Spun fragă, tu spui dragă,
Spui pâine, eu spun mâine,
Și astfel sensuri noi vezi cum se leagă,
Și ne trezim visând să luăm un câine.

Aș vrea să te invit la o cafea,
Tastez pe mess că ne vedem la fix
Tu îmi răspunzi că vremea este rea
Și n-are rost să dăm și astăzi chix.

Bărcuțe doar, bărcuțe de hârtie,
Din câte-un suflet pustiit avan,
Plutesc cuvintele de jucărie
Cu pixul scrise doar din an în an.