țăranii de ieri urcați la bloc direct din noroaie
fluierau noaptea pe sub balcoane înfloriți de bucurie
marșuri și cravate roșii de pionieri
aveau lift cu butoane și butoni la cămașă
mergeau la birou și țineau socoteala timpul puțin rămas
cu ceasuri Pobeda și vodcă Stalinskaya de la Stalin
prea ocupați să-și mai aducă aminte
când erau atâtea de făcut și atâtea demolări
nu ieșeau la restaurant, nu mergeau cu taxiul își puneau murături
să aibă o mie de ani provizii pentru două războaie
cârpeau ciorapii și întorceau paltonul
erau tineri și mergeau la cinema
iubeau și viața îi iubea


azi sunt umbre târându-se câini bolnavi pe coridoare
în cărucioare, cu ochii goi și mâinile tremurânde
i-a supt viața de vlagă și pielea s-a lipit de os
n-a mai rămas pic de strălucire , nicio frenezie
cine-ar fi crezut că bătrâna asta a fost o doamnă rafinată odată
sau moșul ăsta un crai de seară lungă și inimi frânte
azi le curg balele din gură, uită cum îi cheamă și se îmbracă anapoda
liftul nu mai urcă la etajele lor unde stau pitiți și înfricoșați
așteptând poștașul cu pensia sau chiar moartea să sune
soții și soțiile s-au dus în călătoria ce revine fiecăruia
ei mai zăbovesc cu mințile pierdute privind în zare la codrii uitați
ai copilărie fără de cusur și fără de rușine
am fost și eu copil odată, atât de copil
din neuronul zdruncinat se aude un susur
o lacrimă, un cântec, un scâncet
viața își bate joc, râde în hohote, de flăcăii și mândrele
ce se iubeau pentru întâia oară acum cincizeci de ani
într-un apartament confort unu sporit
într-un cartier muncitoresc corespunzător
din capitala țării - București