de-atât de neamoruri/ mi-e sângele o zeamă,
fusese mai ca vinul/ ce-mbată-n minți puternic
chiar dacă în fărâme-i/ ședea un întuneric,
azi le cunosc pe toate/ dar dragostea nu cheamă.
și mi-am făcut din lene/ a inimii o teacă
și nebătându-mi doruri/ acolo o înfig
iubirea ta, femeie,/ de-acum e-o apă seacă
în matca de acolo/ simt, sincer, că mi-e frig.
de mă mai rog ființă/ în inimă să-mi fii
prin vene-mi curge zeamă/ a năzui zadarnic
în nopti pătând hârtia/ cu gând în insomnii
pe buze-mi sânu-ți rece/ nu picură-n comarnic.

în rest erau de toate/ în Paștele acesta
ce-și zdrențuiește-n poale/ de omenire vesta