pescărușii ăștia care exersează zborul
ca o frânghie liberă în fața instanței cerului
frică bătrână ascunsă neuitată vie

deasupra imaginatelor mări
repetă
începutul... poticnelile... marile întâmplări
se obișnuiesc mai ales
cu punctul acela după care
doar altfel se poate pune și altceva
decât final

ei știu
datul meu din aripi
dedesubtul lăsatelor ape
în ziua ce pare din ce în ce mai mult
un crâmpei dintr-o fostă vară

când într-o depărtare eu simt
zbaterea fiicei soarelui
desculță pârjolind cu ploi și roșul cuvintelor
cărarea ce nu vrea să moară...

corabia aceasta fermecată și ochii ei mari
copilăroasă, pe alții înspăimântându-i

(adaug o nuanță din puținul
vopselei agonisite odinioară)

drumul nostru trece razant

calea rămâne împrejmuită
aceeași durere estompată
de măslini muți sau străjeri
ne face să înțelegem
sensul albului-cu-negru
aurul prafului în care
ne-am rătăcit
degetele

ca-ntr-o amintire schițând

facerile cerului
lumea de dincolo
din sufletul mărilor