Tot gândul meu ajunse o-mpărăție vastă,
Un Univers cu miezul clocotitor, de foc !
El zămislise-o lume cam stranie, fantastă,
Care-mi schimbase plumbul în aur de breloc.

Ce-a fost ieri „prea devreme”, azi este „prea târziu”,
Stolul înalt de fapte e-un stol azi rătăcit.
Creasem din speranțe un nobil potpuriu
Și vrusem să-l continui, dar flama s-a răcit...

Și, totuși, cutezanța n-a dispărut cu totul:
Sondez, de la o vreme, oceanele cerești,
Chiar dacă mulți mi-au zis-o: „Ai devenit bigotul !
Nu scormoni-n himere! Nimic n-ai să găsești!...”

Himere-n spațiul comic? E-așa perfecțiune
În Universu-acesta lipsit de-orice erori,
Încât de zic „eroare”, e-o falsă noțiune
Cât timp desăvârșirea e prima din comori !

Mereu rămân uimit de legile din spațiu,
De logica-nțeleaptă aflată-n al lui cort.
Le-am cercetat de-aproape cu râvnă și nesațiu
Și văd că nicicând viața nu-apare din ce-i mort...

Deci sursa-ntregii vieți din jur sau de departe
E-acea inteligență ce-i spunem DUMNEZEU,
Căci El e Necuprinsul etern ce ne împarte
Scânteia de lumină ce-o ai și tu și eu...

În ochii Lui sclipește-un ocean de ne-nțelesuri;
Doar sufletele pure le simt prin rugăciuni
Pe când sondează cerul senin, să-L cânte-n versuri,
Șoptitul glas I-aud sau chiar le-apar minuni...

Lumina-L însoțește cu-o Pace ideală,
Iar eu cutez atuncea să-I spun că-I UNIVERS !
Că-I miez de foc ubicuu și-o Forță Triumfală
Care pătrunde-n toate, dictându-mi acest vers !

Glen Ellyn, 12 mai 2021