Pierdute sunt cărările de-odinioară
Cu gardurile vechi uscate-n soare
Cu mâțe prigorite lângă tufe de scaieți
Și frunzele-n copaci ce-aduc lumina într-o doară.

Căci toate sunt acum în gând
Dar gândul este mut sau sfânt
Și face sufletul plăpând să râdă sau să doară.
Simt un parfum de flori întârziate-n prag de seară.