De pe un ogor, sonor,
Vine-n foșnet un mohor,
Să anunțe printre ierburi,
Să își lase tihnă, treburi,
Și să fugă cât mai pot.
Mătrăguna în capot,
Mestecând într-o oliță,
S-a dus ca o șopârliță.

Ajunsă sub un buștean,
Iscodi pe-un leuștean
Dacă știe ce se-ntâmplă.
Volbura albă la tâmplă,
Respirând greoi, ciudat,
Cu obrazul inundat
De lacrimi și uscăciune,
Șoptește o rugăciune.

De niciunde, musafir,
Un susai, un pui, un fir,
Pistruiat, foșnind agale,
Le-a spus c-a văzut în cale,
Buruieni ce s-au uscat.
În derută, a căscat,
Și a ațipit îndată,
Sub o roiniță fardată.

Cu ochii rotunzi și goi,
Brusturile vădăoi,
Tușește dregându-și glasul,
Își șterge frenetic nasul,
Și zice încetișor:
”M-am pleoștit și simt că mor.
Frunzele au prins rugină,
Am artrită și-o angină…”

Un scaiete-n moț cromat,
De o nalbă rezemat,
Hop! s-a prăbușit pe burtă.
”Viața noastră-i tare scurtă…
Nu mă simt un condamnat!
- murmură lent, resemnat -
Veseliți-vă! - îndeamnă -
C-a venit bogata toamnă!