Greierașul Cărbunaș,
Mestecând un colțunaș,
Se foiește, n-are stare,
E răpus de întristare,
Că de-o zi și jumătate,
Ploaia cade, vântul bate.

De sub scaiul ciufulit,
Iese un hârciog julit
La fălcuțele umflate,
Cu fetițe bosumflate,
Că s-au speriat de toamnă,
„Nu vă temeți…” le îndeamnă.

„Brrr!” Se scutură de frig
Și-un arici făcut covrig,
Lângă un bursuc molatic,
Ce se moșcăi apatic,
Că îl dor oasele toate,

Are plasturi și la coate!
„Nu mai înțeleg nimic…
Toamna parcă-i inamic!
Abia a sosit cucoana,
Și mi-a-nțepenit coloana,
Și sunt singurel, of, Doamne,
Asta-i toamnă cu fasoane!”

C-un batic maro, uzat,
Furnica i-a acuzat
Că exagerează-ntruna.
O susține-n pom și pruna,
Ce s-a-nvinețit de coaptă,
Și boscorodește-n șoaptă:

„Ce jenant! Abia de-o zi
Toamna-n vervă se ivi,
Și parcă-s loviți de ciume,
Își iau geci, își pun costume…
Dragilor, aveți răbdare
Că vor fi zile cu soare.”


Soarele se peticește
Iar pământul se zbicește.