picură stropi
de noiembrie
în cupa de-argint
a înserării...
vrăbiile,
ghemuite unele în altele,
ascultă bătăile ornicului.

*
spume la gură
au toboșarii-
prin transparența
unor meschine
interese,
dizolvă esența democrației
în dezbateri
sterile.

*
în buzunare,
prin curți
și-n locuri de joacă
găsești
numai măști-
totem
al unei civilizații
depersonalizate.

*
adormiți,
bărbații din Ninive-
în cușcă lui Faraday,
abia mai respiră...
buzduganul asasinului
nu a zdrobit, încă, zidurile.

pe străzi pustii,
un singur om-
scapăt
din ale morții gheare,
îndeamnă
la trezire.

*
la ferestre
îmbâcsite de zvonuri,
umbrele
poeților hoinari
încă mai tulbură spiritele.
e frig, aproape ger...
e bine de luat-aminte, că
moartea l-a săltat și pe
orfanul Dimitrie.

*
dimineață cețoasă,
din turnul mîndrie,
cunoașterea împietrită
se prăbușește-n colbul științei.
prins în vârtejul
dorințelor hulpave,
omul
nu are curajul să urce
pe scara îngerilor.

*
ca o frunză purtată de vânt,
Adam
cutreieră potecile.
libertatea simțurilor
îi îngustează orizontul.
din depărtare,
bogatul nemilostiv
îi face semne disperate,
să nu se rupă de izvorul vieții.

*
brumă
pe frunze , pe flori
pe-ntinsele ogoare..
întunericul
luminează puțin câte puțin
misterul.
în camera 137,
Pauli încă visează
la teoria unificată
a câmpurilor.