mi te întâmplai pe altarul hazardului
saliva mea îți dădea foc la piele
zeii triști refuzau ofranda combustiei tale-n amor
întâmplarea asta venea sub zodie de fleacuri,
lupte micuțe între organele noastre genitale
cu frunzele atârnând în cuierul hainelor de vară,
poezia era că se prelinsese iarna acolo
și striga la verdele straielor de păcat
cu albul ei de hârtie tânără
stând a scrie pe ea Crăciunul,
striga să rămânem în pielea albă
să bucurăm casă de Dumnezeu
lepădând întâmplările de carne
a curge-n obrazul hazardului vreme sacră

ne-a robit întâmplarea,
îți strigam din celălalt capăt al întâmplării,
acolo, în jumătatea mea de hazard,
tu aduceai cealaltă jumătate și ni se întâmpla amorul,
casă bună cu lepădarea de verde de pe noi,
măcar până la primăvară,
pe ușa Crăciunului
goliciunea noastră de iarnă intră și în casa Domnului

la primăvară ne-om îmbrăca pe atât
de să nu ne mai recunoaștem dintre tulpini