în fiecare zi îmi răstignește cineva sufletul
agățat de umbrele mâinilor mele țintuite în lemn de cireș
o iau ca pe-o onoare fiindcă știu că va reînvia

sunt un iisus primitiv

din suflet nu curge sânge doar poezie
prin podul palmelor
cuiele dor în trup de cuvinte nu în al meu
suferința nu are nume pe cruce
atârnă cu pielea ei și carnea de pe mine ursită
deloc excentrică această poziție cu largă deschidere
îmbrățișez cerul cu capul în jos
tălpi suprapuse peste aceeași neputință din care putere se face

sufletul se înalță artistic într-o zi de înviere