nu se mai vând speranțe vrac la măcelăria de vise
nici biletul la metrou nu-ți folosește la treaba asta
dacă ne demachiem de zgura orașului canibal
rămâne un hău pe care nu-l putem umple
nici cu poleială , nici cu vorbe, nici măcar cu scotch
unde duce acest tramvai fără număr,
se retrage la depou, până și tramvaiele se retrag
iubita mea e sigurul lucru adevărat
în rest imagini, holograme distorsionate
iubindu-ne prin parcuri, în lift, pe masa din bucătărie
umplem cu sens o trecere grăbită, ploaie de primăvară
nimeni nu-și mai aduce aminte nimic
nicio altă viață, niciun alt suflet
uneori sunt apăsat ca de un excavator
de mulțimea de nume și fețe pe care le-am înregistrat
și nu-mi face nimeni un update, un restart
în așteptarea gloriosului shut down
la fereastră mea de bloc vin porumbeii să mănânce
așa cum zborul unui fluture matură o viață întreagă
timpul se măsoară în galaxii diferite
și nici măcar nu există
hai să bem o bere la halbă
și să sărbătorim sfârșitul vieții
înainte să murim definitiv