te trezești plângând într-o limbă străină,
dacă nu ți-au ieșit cuvinte din gură, ci lucruri, pietre,
să le arunci și să ascunzi cuvântul sub limbă.
cineva te desenează cu ochii închiși și nu îi este frică
să îți contureze orbirea,
simți că în trup ți-a rămas o inimă dar nu este a ta.
îți rozi unghiile a neputință ai putea stinge felinarul zilei
și te-ai putea ghemui între cearșafuri continuând să visezi
dar plutești într-un haos ca într-un uter matern
care nu te mai hrănește,
în oglinda timpului totul e distorsionat
o pasăre rapidă și trecătoare zboară
trasând malul întortocheat al destinului.

să mă trezești Doamne din noaptea asta sumbră,
din țipătul dureros al altor țipete care îmi poartă viața,
ajută-ma să ies din această mare de cuvinte zimțate
care nu îmi mai încap sub limbă.
știu că există o singură ușă pentru libertate
dar am pierdut cheia.