femeia cu ochii mari, gravidă de eclipse și inele de lună
pe care le naște pe furiș în luncile apelor nedomesticite
femeie încăpățânată
ce nu vrea să fie animal cu crupă rodnică,
dar vrea să sporească focul vestalelor cu ambra gândurilor ei,
cu ecuații matematice și concerte simfonice care încântă spectatorii
de pe stelele care s-au înfipt de mult timp în cer,

femeie stearpă
care-și lasă trupul suav pradă soarelui și muncii grele
care acceptă ca bărbații bătrânețea, boala și nimicirea
pentru rotogolul de humă care crește și înflorește și se înmulțește și moare
pentru cărțile de anticar reciclate și rescrise cu linii din viața ei ,
pentru imobilele vechi recondiționate
pentru sentimentele demodate și visele uzate
pentru orgoliu și ură, invidie și disperare, pentru iubire și curaj,
pentru toate lucrurile care trebuie să piară ca să renască altele

femeie
și iar femeie pentru bărbatul ei, ademenind ninsori pe buzele ei firebinți,
cu floare înfierată, cu apă din urmă de ciută spălată,
ca o poartă spre lume pe care bărbatul câteodată nu o descuie,
pe unde gândul sau piciorul lui nu trece, pe unde osul lui nu crește
ca să o poată vedea doar pe ea