Într-o zi vei auzi cuvântul lui Petru
va răsuna ca un tunet simfonic prelung, amuțind toate
instrumentele de percuție, înmărmurite în fața
celei dintâi partituri din coloana sonoră a unui
film epic în care vei fi protagonist, vei simți
pământul făcând ochi mari, gata să te înghită, cu
irisuri injectate de aurore boreale, și parcă
nu vor mai exista gene, nimic să te protejeze de
particulele de cuvânt rostit, și parcă
nu va mai exista puls, nimic să-ți cronometreze
contopirea cu universul, va fi ca și cum
fluviile vor încremeni în albie, uitând să se mai verse, munții
se vor pleca într-o parte, precum niște coifuri smerite, vulcanii
vor avea nod în gât, doar văile inimii tale, ca niște
ghiocei ce sfidează nămeții, se vor înălța
pe vârfuri