ne îmbarcăm pe o dorință
cuvintele strigă chemarea
pricopsite de sentință

sinistrul cer nu bănuiește
că oamenii nu mai iubesc
el doar privește

nici rouă nu mai avem
plantele tânjesc uscate
și eu tânjesc etern

de multe ori ce vezi
nu reflectă adevărul
cineva minte, pe cine crezi

suflecat lipsit de gânduri
mă holbez la un ecran
tastând rânduri