Gând 7

Aprind făclia într-un întuneric
Fără margini
Unde stropesc parfumuri zânele
Pe cai
Desprins parcă dintr-un evantai
Mă uit la un apus
Destul de fraged
Și simt cum curge prin mine
Seva
Dorințelor împăturite-n vise
Ce se desprind, se aprind...
Ce picurare de gânduri istovitoare
Ce ploi curg pe mintea mea
Ca o insulă încinsă de soare
Ce aburește la îmbrățișarea ploii
Ca un vulcan îndrăgostit de cer...
Of pradă sunt la cele ce m-apasă!
Util mă simt la aerul ce nu-l respir
Și cânt, laolaltă cu un fluier
Ce sună a deznodământ, a rece...
E prea târziu într-o singurătate
Să mulgi din stele un avânt
Perdele ca să pui la geamuri
Și tot se umflă lumina peste tot
Prin toate ungherele
Prin crăpături,
Prin sângele din frunze
Prin mătasea norilor...
Of, ce frumos, ce lin, cât dor
Mai trebuie ca să îndur, să mor?
Serbări de zâne parfumate,
Zile de soare sau zile codate
Copaci cu frunză sau copaci goi
Sau mii de albine printre noi?