Ținându-se sfios de mână,
Un băiețel și o fetiță,
Pornesc voioși spre grădiniță,
Unde colegii se adună.

Și în hăinuțele de gală,
Ca într-o vrajă de culoare,
Cu ochii licărind candoare,
Pășesc în curte plini de fală.

Atâta murmur și glăscioare,
Și veselie, și suspine,
Precum un zumzet în stupine;
Ne umple zorii ca un soare.

Cu sfiiciune prichindeii,
Își țin mămicile de mână,
Și parc-ar vrea să nu rămână,
Și varsă lacrimi, stânjeneii...

Când doamna lor educatoare,
Apare cu surâsuri calde,
Cu ochii blânzi, ca de smaralde,
A încetat orice rumoare.

I-a-mbrățișat și le-a vorbit,
Urându-le: ”Bine-ați venit!”