din tenebrele înalte ale cerului cad
zei bătrâni și exhauști
omul, unicul imperfect, slujește muzelor depășite
visează lumi mai bune pentru profit
Moartea, vindecă rănile numite viață
doar zeul suprem șterge tabla cu inima goală
poeții se înghesuie la inspirație mistică
nebunia este luată drept virtute
splendoare și balega unge planeta, de altfel
lacrimă albastră în ochiul Marelui Creator
după orice apocalips, secunda tăcerii naște noi monștri
din fașă ei sunt blânzi, educați, caritabili
până la secunda majoratului când
arama fețelor devine vizibilă și de necontestat
acest scenariu privește ignoranța
ca drept virtute supremă
restul sunt scriitori de succes al cărui Nimeni
este numele cititorului
zeii prosternați știau că prostia
va învinge
mai devreme decât vindecarea
prin Moarte